La mulți ani, Dunăre!
Astăzi, 29 iunie, cei peste 80 de milioane de oameni care trăiesc de-a lungul fluviului sărbătoresc, ca în fiecare an, Ziua Internațională a Dunării !
Dunărea fotografiată la intrarea în țară. Din cei aproape 3000 km, 1075 km sunt pe teritoriul României.
Fluviul Dunărea joacă un rol important în transportul de mărfuri, aflându-se printre primele 10 coridoare de transport naval din lume. Dunărea face legătura dintre Europa de Vest, Europa Centrală şi cea de Est, iar prin intermediul aşezării lui geografice realizează și legătura dintre Europa şi Asia.
De 27 de ani, România susține, în calitate de semnatară a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, acțiunile și evenimentele comune organizate de țările din bazinul Dunării.
Dunărea este al doilea mare fluviu al Europei după Volga, atât ca lungime (2.857 km) cât şi ca debit (aproximativ 5.600 mc/sec la intrarea în România).
18 orașe din sudul României folosesc apele Dunării ca sursă principală de alimentare cu apă: Moldova Nouă, Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Fetești, Cernavodă, Hârșova, Brăila, Galați, Isaccea, Tulcea și Sulina.
Delta Dunării (3446 kmp) este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta se suprapune atât siturilor de importanță comunitară și maritimă, cât și ariilor de protecție specială avifaunistică. Situl #DeltaDunării este protejat prin Convenția Ramsar, fiind declarat zonă umedă de importanță internațională.
În cadrul proiectului ”DANUBE FLOODPLAIN”, sunt evaluate toate zonele inundabile (active și potențiale) care ar putea fi restaurate de-a lungul Dunării și a principalilor săi afluenți.
ICPDR a adoptat măsuri pentru protecția sturionilor. Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (#ICPDR) este organizația guvernamentală, cu sediul la Viena, care reunește țările dunărene. Aceasta se constituie în cea mai importantă platformă de cooperare în domeniul managementului integrat al apelor transfrontaliere din bazinul Dunării.
Dunărea și afluenții săi izvorăsc din munți cu precipitații abundente, după care curg prin zone de șes și bazine uscate. În Dunăre, își varsă apa, provenită din zăpadă și ploaie, circa 300 de râuri. Râurile cu debitul cel mai mare sunt Sava, Tisa, Inn, Drava, Siret și Morava Mare.
Fluviul, împreună cu afluenţii săi, formează cel mai extins bazin hidrografic internațional, reprezentând o treime din suprafaţa Europei. La nivelul bazinului Dunării, se elaborează și se reactualizează Planul de Management al Bazinului Dunării care cuprinde cele mai importante măsuri de protecție a calității apelor Dunării.
Mai mult de 1/3 din suprafaţa bazinului hidrografic şi aproape 1/2 din lungimea cursului navigabil se găseşte pe teritoriul României.