Evenimente dedicate Zilei mondiale a APEI

Activitatea Laboratorului de calitatea apelor Buzău a fost prezentată în cadrul proiectul „Povești sub Lupă” a Asociatia Learning by Teaching împreună cu partenerii de la Asociatia OvidiuRo care include o serie de cursuri online pentru profesori.
Întâlnirea de miercuri, 17 martie 2021, a avut ca tema APA, ocazie cu care s-au prezentat diferite activități care să-i inspire pe copii să protejeze APA si ecosistemul acvatic.
Din partea Laboratorului de calitatea apelor Buzău a fost invitată să prezinte aspecte legate de ecosistemul acvatic dr. biol. Oana Ristea.
Pe parcursul intervenției au fost prezentate comunitățile de organisme acvatice care sunt investigate de către biologii din Apele Române, dar și legătura dintre mediul de viață și aceste comunități, mediu de viață care este investigat din punct de vedere fizico-chimic de chimiștii laboratorului. S-au propus activități care pot fi realizate în cadrul orelor având ca subiect APA, în vederea formării la copii a unui comportament responsabil față de NATURĂ și APĂ, să învețe să #PretuiascaAPA!
La acest seminar au participat cadre didactice de la gradiniță și până la nivel liceal, din toată țara, astfel încât numărul mediu de participanți a fost în jur de 500, feed-back-ul primit după întâlnire, privind importanța activităților desfășurate în laboratoarele de calitatea apelor ale Apelor Române, a fost unul foarte bun.


#PretuimApa
#ZiuaMondialaAApei
#LaboratorulDeCalitateaApelorBuzau
#BiologLaApe
#ChimistLaApe